Mai multe investiții pe componenta educație sunt în derulare în comuna Soveja.
”Astazi a fost finalizată dotarea laboratorului de informatică de la Școala Gimnazială „Simion Mehedinți” Soveja, un proiect mult așteptat atât de noi, cât și de cadrele didactice, dar mai ales de către cei mici. Unitatea noastră beneficiază acum de aparatură IT de ultimă generație, laboratoare complet utilate și de mobilier nou.
Investiția în educație este esențială pentru dezvoltarea comunității noastre.
Tot astăzi am vizitat șantierul de la sistematizarea Grădiniței Dragosloveni. Recepția clădirii a fost finalizată și în cel mai scurt timp va fi terminată și partea exterioară, zona de spațiu verde și locul de joacă. La finalul lunii octombrie micuții vor începe adevărata lor aventură într-o grădiniță modernă și atractivă așa cum ar trebui să arate toate unitățile de învățământ din secolul XXI .
Astăzi a fost și ziua în care am semnat contractul pentru proiectarea unui „Centru Multifuncțional cu Dotări Sportive și Culturale pentru copii, în comuna Soveja, jud. Vrancea”.
Investiția este prin Programul Incluziune și Demnitate Socială (PoIDS) din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.
Educația se află pe lista priorităților noastre, este esențială pentru dezvoltarea unei societăți sustenabile și oferă micuților noștri cunoștințele și abilitățile necesare pentru a-și atinge potențialul maxim.
Așadar, investim în educație, investim în viitor !„ sursa Facebook Ionuț Filimon.