Unul din simbolurile și motivele de orgoliu ale localității noastre, din elementele identitare și mărturie peste veacuri este biserica fostei mănăstiri Dobromira zidită de domnitorul Matei Basarab.
Astăzi toți o numim Biserica Matei Basarab, dar odinioară, adică de la ctitorirea sa la 1645, era cunoscută drept Dobromira, după slavonescul dobrîi mir, adică „bună pace”.
La 1644 se hotăra pacea dintre domnitorul Moldovei, Vasile Lupu 1644-1653) și cel al Țării Românești, Matei Basarab (1632 – 1654). Cei doi conveneau astfel ca fiecare să construiască în țara celuilalt câte o mănăstire. Matei Basarab construiește la Soveja mănăstirea Dobromira iar Vasile Lupu, la Târgoviște, mănăstirea Stelea.
Vasile Lupu
Matei Basarab
La început, căindu-se de pagubele pricinuite de armatele sale schitului Babele de pe Valea Șușiței (Cîmpuri) și voind să facă un act reparator, domnitorul Matei Basarab a vrut să construiască acolo mănăstirea. Numai că obștea, „temându-se să nu-şi piardă moşiile pământeşti s-ar fi revoltat şi ar fi ucis pe calfa zidarilor care stăruia a zidi acolo biserica„.
Înainte de a înălța mănăstirea, voievodul Țării Românești i-a adresat domnului Moldovei, Vasile Lupu, cererea de a construi pe teritoriul acestuia o biserică. La 17 noiembrie 1646, Vasile Lupu scrie zapis că a dat voie „fratelui” său să zidească mănăstire în Soveja, ţinutul Putnei.” Locul nu fusese ales întâmplător de către domnitor, motivul principal fiind faptul că aici se aflau deja, de mai bine de 20 de ani (de pe la 1620), așezările întemeiate de pribegii săi munteni veniți de la Rucăr și Dragoslavele.
O influenţă puternică în construirea mănăstirii la Soveja, pe Dobromira, a avut-o şi mitropolitul Varlaam, de loc din Bolotești, ţinutul Putnei. Acesta a participat, alături de Vasile Lupu, la încheierea păcii cu voievodul Matei Basarab.
Singurul element cert, rămas din mănăstirea construită la 1645, este pisania săpată în piatră, amplasată deasupra intrării în pronaos. Aceasta consemnează că acesta ar fi locul unde s-a construit biserica „cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu porunca şi cu cheltuiala prea păcătosului rob al lui Dumnezeu Ioan Matei Basarab Domnitor şi Voievod a toată ţara Ungrovlachiei (şi) a soţiei noastre Kneaghina Elena s-a ridicat acest dumnezeiesc templu al Naşterii Domnului Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Isus Christos, afară de hotarele ţărei noastre, în locul moldovenesc al Vrancei. Ziditu-s-a cu bună-voinţa şi cu pogorământul Domnitorului moldovenesc Ioan Vasile voevod, în anu/facerii lumii 7153.”
Ruine ale chiliilor. foto: Cristi Merchea
Mănăstirea va fi înzestrată cu multe domenii, terenuri, vii, mori, păduri atât în zonă cât și în locuri mai îndepărtate (Tutova, Tecuci, Țifești, Panciu etc) atât prin donații cât și prin cumpărări precum și cu drepturi exclusive de a vinde vin, de a pescui sau vâna și cu scutiri de vamă.
Cu toate acestea, în secolul al XVIII-lea mănăstirea se afla în decădere, aceasta survenind după închinarea ei Sfântului Mormânt de la Ierusalim (1715) de către Nicolae Mavrocordat. Tot acum, la 1715, călugării greci care administrau mănăstirea au demolat zidurile exterioare care s-au refăcut mai târziu, dar neavând rezistenţa celor vechi, s-au deteriorat în timp, păstrându-se ruine pe alocuri.
În secolul al XIX, în 1802, are loc un cutremur devastator, care distruge aproape în totalitate atât biserica cât și zidurile împrejmuitoare. Nicolae Iorga menţiona în 1905, aceeaşi stare de ruină. In 1871 are loc un incendiu care arde din temelii toate casele egumenilor și care nu vor mai fi reconstruite. Pe la 1842 se repară din nou, fiind afectată de ulterioarele cutremure din 1940 și 1977.
Scene de pictură interioară. foto: Cristi Merchea
Exteriorul bisericii nu prezintă pictură sau decorații dar interiorul ei a fost pictat în 2008 de către pictorița Liliana Enache Dragomir, aceeași care a realizat lucrările și la Mănăstirea Mera.
1846, scriitorul Alecu Russo, „răzvrătitorul ordinei publice” este surghiunit de către domnitorul Mihail Sturza ca să „se ţie la cea mai aspră opreală, fără a i se da de scris sau a primi scrisori, ci a se aşeza pe hrană de fasole şi pe canon de rugăciuni, spre a-şi veni de pocăinţă şi la ispăşirea păcatelor„. Stareţul mănăstirii de la acea vreme îi lasă mai liber însă, motiv pentru care, în cele 5 săptămâi petrecute aici, Russo are prilejul să asculte pe ciobanii și rapsozii satului și să descopere astfel Mioriţa, pe care o trimite lui Vasile Alecsandri. De aici clea ei spre cunoaștere nu mai are oprire.
Tot aici, în curtea mănăstirii, își doarme somnul de veci Simion Mehedinţi, celmai cunoascut dintre sovejeni, părintele geografiei românești.
