Meșteri și meșteșuguri

La Soveja, o mămică tânără mai coase cămăși populare. Cu mii de aprecieri pe Facebook

Se pare că la Soveja nu e chiar totul pierdut în ale tradiției.

Dacă Maricica Celmare, Domnica Fătu și Țica Genă, femei trecute de prima tinerețe, mai lucrează încă la războiul de țesut și mai fac lucruri frumoase, tineretul, – foarte puținul rămas – nu mai are nici îndemânare, nici chef și nici motive să mai continuie obiceiurile de altădată. Nici zestrea nu mai e o motivație, altele fiind lucrurile de fală sau utile cu care sunt „dotați” mirii la puținele nunți de azi.

 

 

Există însă și o excepție, o descoperire pe cât de surprinzătoare, pe atât de plăcută: Elena Micu.

 Elena e o mămică tânără care a învățat singură și care, „între un biberon și un legănat” coase cămăși cu motive alese, cu multă migală și cu pasiunea celei căreia îi place frumosul. Lucrurile sale, câteva cămăși până acum pentru ea, băiețelul cel mare și pentru soț, sunt zestrea cea nouă a familiei, neprimită, ci creată de ea.

La vârsta când tehnologia nu e o problemă pentru ea, s-a înscris și pe un grup de socializare (Semne cusute în acțiune) al pasionatei Ioana Corduneanu, unde se adună mai mulți creatori populari și unde ceea ce face este apreciat. Chiar foarte mult. Postările Elenei au adunat mii de aprecieri și sute de comentarii. „Am lucrat cu mare drag si cu mai mult sau mai putin spor…5 luni. Am folosit panza fina de in , arnici negru, matase de vierme pt stropii de culoare si muuult fir metalic praf de zahar.
      Multumesc tare mult “suratelor” din grup care m.au ajutat sa trec peste nepriceperile mele! Multumesc Ioana Corduneanu pentru sprijin la alegerea materialelor si suport si multumesc, in special Viorica Irina Agachi pentru toata rabdarea cu care ca m.a “dadacit” pas cu pas spre intelegerea incretului functional si nu numai!” scrie la una dintr postări sovejanca.
Felicitări, Elena, șila cât mai multe și mai frumoase!

Cristi Merchea

Copyright © 2021 - PRIMARIA COMUNEI SOVEJA. Toate drepturile rezervate.