Astăzi, 15 iulie, am verificat din nou stadiul lucrărilor care se efectuează în comuna Soveja. Este pe final porțiunea de drum afectată de ape din punctul „Popa Aneta”. Vor urma gabioanele și apoi lărgirea drumului. Urmează începerea lucrărilor la pod, întărirea malurilor în zonele vulnerabile și asfaltarea.
Am verificat și lucrările de modernizare și balastare a drumului din zona „Poiană – Rucăreni”. Suntem în grafic cu lucrările, mai ales că vremea din ultimele zile ne-a permis.
Tot astăzi am reușit să rezolvăm și una dintre problemele vechi la captarea cu apă, deși nu era în sarcina noastră, ci a celor care au efectuat aceste lucrări. În cele din urmă s-a intervenit cu o echipă de specialiști pentru remedierea cablurilor secționate care nu mai alimentau stația.
Ne-am deplasat și pe Roșchila acolo unde se fac lucrări pentru o nouă stație de captare pentru că Soveja se confruntă cu lipsa apei. Investiția este făcută de către CUP SA Focșani și va fi în patrimoniul comunei noastre. Ne dăm tot interesul ca lucrările începute pe raza UAT Soveja să fie monitorizate strict, iar acolo unde este cazul constructorul să fie informat despre situația din teren.
În ceea ce privește alimentarea cu apă, am demarat deja proiectul pentru o nouă captare. La acest moment suntem destul de avansați cu acesta. Urmează obținerea avizelor și sperăm ca într-un termen de aproximativ o lună de zile să începem aceste lucrări.
Lipsa apei este deja o problemă care trenează de ani buni. Încă de la începutul mandatului întreaga echipă ne-am asumat rezolvarea acestei probleme. Suntem în direcția cea bună, dar lucrurile necesită timp, nu le putem face peste noapte.
Vă asigur că nu stăm degeaba, s-a lucrat la acest proiect și sunt convins că această problemă va fi rezolvată.
Ionuț Filimon,
primar