Începând cu 1 iulie 2025, persoanele aflate în risc de sărăcie energetică pot beneficia de un sprjin financiar lunar în valoare de 50 de lei, destinat exclusiv pentru plata facturilor la energie electrică. Ajutorul va fi acordat sub forma unui tichet electronic, valabil până la 31 martie 2026. Cererea pentru obținerea acestui beneficiu se depune o singură dată, prin intermediul platformei EPIDS. Pentru decontarea facturilor aferente lunilor iulie și august 2025, solicitările trebuie transmise până la data de 27 septembrie 2025.
Măsura are ca obiectiv sprijinirea gospodăriilor vulnerabile, afectate de creșterea costurilor cu energia, și face parte din programul național de protecție socială. Ce sunt voucherele de energie Programul de sprijin prin vouchere pentru energie electrică se adresează persoanelor și familiilor cu venituri reduse, care sunt considerate în risc de sărăcie energetică. Tichetele sunt emise lunar în format electronic și acoperă doar o parte din valoarea facturilor, reprezentând un ajutor parțial, nu integral. Tichetul are valoarea de 50 de lei/lună și poate fi folosit exclusiv pentru plata facturilor la energia electrică, până la data de 31 martie 2026. Tichetul de energie nu poate fi transferat, vândut sau utilizat pentru altă adresă decât cea pentru care a fost acordat.
Cine poate beneficia de voucherele de energie electrică?
În cazul persoanelor singure: Venitul lunar net să fie de până la 1.940 lei;
În cazul familiilor: Venit net lunar/membru să fie de maximum 1.784 lei.
Solicitanții trebuie să aibă domiciliul în România sau să poată dovedi că locuiesc legal în țară. Această măsură, care se aplică în perioada 1 iulie 2025 – 31 martie 2026. Beneficiarii venitului minim de incluziune sunt introduși automat în sistem, nefiind necesară o cerere. În cazul în care beneficiarul acestui drept își schimbă adresa sau componența familiei se modifică, este necesară depunerea unei noi cereri în aplicația EPIDS sau la primăria de domiciliu ori la oficiile poștale.
Pentru mai multe detalii, vă puteți adresa la primăria Soveja – compartimentul de specialitate ”Asistență Socială„ .

![]()




