Stimați cetățeni,
Datorită unei proiectări incorecte și a unor defecțiuni la sistemul de alimentare, apa din localitatea noastră este deficitară. Mai mult, la această situație neconfortabilă se adaugă și practica unor sovejeni de a uda grădinile. Deși am făcut apel în repetate rânduri, acest lucru continuă în detrimentul multora.
Zilele acestea au fost montate manometre de presiune pe rețea. Astfel s-a constatat că, atunci când consumul se ridică în timpul udării grădinilor, presiunea scade de la 6 la două atmosfere.
O comisie de control a primăriei a fost instituită pentru controlul prin sondaj. Vom lua măsuri coercitive cu toți cei care vor fi depistați.
Apa este un bun al tuturor și vă rugăm să țineți seama de acest lucru. Gândiți-vă și la ceilalți pentru că o distribuție echitabilă înseamnă o stare de confort echitabilă.