

Astăzi am discutat despre direcțiile pe care le vom aborda, dar și despre eventuale investiții pentru care am făcut demersuri.
Este mult de muncă, iar viziunea noastră este pe termen lung dacă ne dorim să trecem la un alt nivel, și bineînțeles, dacă vrem o dezvoltare armonioasă care să aducă plus valoare întregii comunități și nu numai. Soveja este un brand, iar echipa PNL este datoare și obligată să dea plus valoare acestei zone. Facem progrese chiar dacă ele nu se văd imediat dar vă asigur că suntem pe drumul cel bun și lucrurile importante nu vor întârzia să apară.