Cum se învață? Cum se învață istoria? Ce este ea și de ce (ne) este importantă? Cum ne influențează, ce și care sunt izvoarele istorice?
La acestea și multe altele au răspuns, au întrebat, au interacționat ieri, 16 aprilie, câțiva copii prezenți la o lecție interactivă de istorie făcută cu profesoara Camelia Sandu.
Născută la Soveja, dar profesor de istorie la Suraia, Camelia Sandu a dat ieri, în sala de la etaj a primăriei, o lecție: cum se face educație cu adevărat. Aproape trei ore pline de interacțiune, de întrebări și răspunsuri, de teste și comunicare așa cum elevii noștri nu au mai văzut până acum.
Încă de la început și-a apropiat copiii, a ținut minte numele fiecăruia, a vorbit cu ei ca și cum i-ar fi cunoscut de-o viață, i-a stimulat, le-a scotocit mințile, cunoștințele, i-a făcut să ajungă acolo unde trebuia, să afle ceea ce nu știau și să intuiască și descopere ceea ce posedau dar nu realizau… Trei ore intense, cu materiale didactice interesante, pregătite dinainte de profesor, cu teme bine făcute, ca la un examen, cu situații în care copiii au fost protagoniștii unor epoci, intrând în pielea unor personalități pe cât de faimoase, cunoscute sau mai puțin cunoscute de ei. Trei ore de la care copiilor nici nu le-a venit să plece, deși părinții sunau îngrijorați, dar din care au ieșit mai bogați spirituali și în cunoștințe.
Camelia nu e profesorul care merge la școală pentru o leafă amărâtă de dascăl. Ea face treaba cu pasiune, cu pricepere, cu metodă, cu multă-multă dedicare, cunoaștere, cu arta celui care modelează, ca un maestru plăsmuitor, mințile celor tineri. Iar la Soveja a venit de bună voie și a lăsat deja urme. Copiii au fost electrizați de stilul ei, au ieșit din letargia și monotonia orelor cu care se obișnuiseră iar la sfârșit au fost îndulciți cu ciocolată și premii.
Camelia Sandu a arătat ieri că excepția întărește regula, că există, în marasmul educației românești, și oameni, profesori în adevăratul sens al definiției sau chiar dincolo de acesta.
Am primit-o cu bucurie pe Camelia dar ne-a lăsat cu o umbră de întristare: bucuria că oameni ca ea sfințesc locurile unde profesează și întristarea golului lăsat de un profesor pe care Soveja nu-l are, dar pe care trebuie să-l caute cu ardoare, cu disperare. Pentru că fără un act educațional de calitate, copiii noștri nu vor fi niciodată ceea ce trebuie și-și doresc: oameni pregătiți pentru viață.
Cristi Merchea
